Da, e o stare..dar nu fizica..Mi-au amortit simturile, gandurile nu se pot exprima, ideile s-au ingramadit iar eu ma simt captiva intre propriile sentimente, confuze de altfel. Fiecare cuvant a capatat o doza de timiditate, fiecare privire s-a ratacit cautand o sclipire, fiecare gest se cufunda in nemiscare..Mii de intrebari imi aglomereaza mintea si tipa nerabdatoare dupa un raspuns, mii de cuvinte asteapta sa fie rostite dar nu isi gasesc drumul..M-am oprit intr-un punct fix..de unde pot privi doar inainte fara a vedea insa unde duce calea pe care am ales sa merg. Sunt la granita incertitudinii si astept momentul in care curajul si hotararea ma vor impinge catre lumea din care momentan am evadat si de care am devenit dependenta.
Sunt fiecare clipa ce o petrec cu mine, sunt fiecare dorinta ce arde in adanc, sunt fiecare vis
ce ma trimite spre evadare. Sunt nemiscata intr-o dimensiune a agitatiei si dinamismului dar sunt plina de avant si pornire catre autocunoastere. Quid est, quod vis?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mai mult sau mai putin interesati..